Strange munitie pentru toamna? Iliescu se retrage doua luni din politica
- Autor: inpolitics
- 13.07.2009
- 183 AFISARI
Tătucul spiritual al stângii postdecembriste, Ion Iliescu, a părăsit şedinţele PSD şi blogosfera, intrând într-o vacanţă mai mult decât prelungită, lucru care nu prea s-a mai întâmplat până acum. (R.G.)

Concret, fostul șef al statului a anunţat, pe blogul personal, că pleacă în concediu pe o perioadă de două luni, şi că va reveni în prim-planul vieţii publice abia la începutul lunii septembrie. Menţionăm că Iliescu nu a făcut pasul înapoi înainte de a se afişa, braţ la braţ, la a doua reuniune a "Clubului de la Bucureşti", cu primarul Capitalei, Sorin Oprescu, fapt ce l-a cam pus pe jar pe prezidenţiabilul PSD, Mircea Geoană. Concediul iliescian este însă neobișnuit de îndelugat în condiţiile în care, în pofida vârstei, Ion Iliescu este un politician activ, atât la şedinţele de partid cât şi în domeniul dezbaterilor virtuale din blogosferei. "Aş dori să informez colegii de blog că am intrat în concediu şi voi întrerupe dialogul pe blog pentru a mă concentra mai mult, în aceste două luni de vacanţă, asupra studiului unor probleme şi redactarea unor materiale. Voi reveni la începutul lunii septembrie", este mesajul lui Ilescu către prietenii săi virtuali, postat pe blogul personal. Deşi recunoaşte că vacanţa nu va fi alocată exclusiv relaxării, este foarte probabil ca Ion Iliescu să aibă nevoie de o perioadă de odihnă înaintea unei campanii electorale pentru Cotrocei care se anunţă tumultoasă şi agresivă. (Răzvan Gheorghe)
- TAGURI:
Comentarii
REPORTAJ Inpolitics

Există artişti nonconformişti pe care vopseaua de ulei, guaşa, tempera sau cărbunele nu îi satisfac. Pentru exprimarea gândurilor au nevoie de cu totul alte materiale decât banalele tuburi. Așa au apărut lucrări realizate din pânză de paianjen, z...
ALTE REPORTAJE
Viata in cartierul miliardarilor: si in rahat, si cu banii luati Calculatorul, vinovat de crime, sinucideri și violuri Orfanii boschetari ai lui Ceausescu au ajuns parinti si bunici Bucureștiul, terorizat de iarnă TOATE REPORTAJELEANALIZA zilei
Caracteristica comună a congreselor PSD şi PNL este că în ambele cazuri se vor confrunta tabere care militează pentru intrarea la guvernare alături de PDL şi c...




