Cautare articole
Deocamdata, miza mai importanta pentru partidele care vor intra in cursa este sa isi definitiveze listele de candidati. Si mai putin importanta cea a «aruncarii pe piata» a unor teme de dezbatere care sa prefateze toate aceste dispute. Vom afla care sunt viziunile si asteptarile partidelor vizavi de aceasta provocare la momentul cu pricina, atunci cand bataliile electorale vor scoate la iveala arme care vor eclipsa dezbaterea reala.
De la consultarile care au avut loc inainte de luarea deciziei in sedinta de Guvern, cu reprezentantii partidelor parlamentare pentru a stabili data scrutinului, au lipsit reprezentantii PD.
Dar sa asteptam listele, pana una alta. Unele partide stiu pe cine arunca in cursa, altele inca negociaza.
Si-au definitivat listele (ordinea este intamplatoare): PLD, PIN , PC , PNTCD . PNL inca nu are cap de lista (joi, 20 septembrie se decide lista finala); PSD negociaza si el lista finala. In UDMR , situatia este ca si rezolvata.
PD probabil isi va definitiva lista de candidati pana la 25 septembrie. A ramas totusi pana acum ca lista va fi deschisa de fostul ministru al Apararii, Sorin Frunzaverde. Lista PNG-CD va fi deschisa de G. Becali. La PRM, probabil ca C.V.Tudor va fi cap de lista.
Haideti sa facem un concurs de idei! Despre ce ar trebui sa se discute in aceasta perioada...in pre-alegeri? Haideti sa « ajutam » putin partidele sa isi focalizeze discursurile pe lucruri la care sa avem si noi rabdarea sa plecam urechea. Care sunt temele europene care nu privesc nimic altceva decat viata noastra de zi cu zi...ca niste cetateni europeni veritabili. Este votul uninominal o tema europeana? Poate ca este...poate nu. De vazut cum e si pe la altii cu sistemele electorale, oricum, si ce model urmeaza Romania.
Alte opinii pe aceasta tema - pe blogul Clubul RoUE, de pe www.inpolitics.ro
Dezbateri europene pentru Parlamentul European?
Scris de Clubul Romania-UE
18.09.2007
Sa fiu sincer nu cred ca in campania electorala din Romania pentru alegerile pentru Parlamantul European se vor aborda real temele europene. Am scris recent un articol pe aceasta tema: Corespondenta-de-la-Bruxelles-Dezbateri-europene-pentru-Parlamentul-European?
Dan Luca
Bruxelles
Dacă autorităţile de la Teheran continuă să fabrice armament nuclear, şeful diplomaţiei franceze a avertizat că întreaga comunitate internaţională trebuie să se pregătească de un eventual război împotriva Iranului. “Trebuie să ne pregătim de ce este mai rău”, adică război, a declarat Bernard Kouchner. “Prietenii noştrii iranieni au spus că vor să dezvolte un program de energie nucleară civilă. Au dreptul să facă acest lucru, dar tot ceea ce fac acum - îmbogăţirea uraniului - dovedeşte contrariu. De aceea suntem îngrijoraţi”, a adăugat ministrul francez. “Tensiunile cu Iranul au atins punctul extrem”, din cauza crizei privind dosarul nuclear, a declarat luni premierul francez Francois Fillon, dând însă asigurări că diferendul poate fi încă rezolvat pe cale diplomatică.
În replică, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene a spus că declaraţia ministrului francez ar putea duce la scădere credibilităţii Franţei. Statele Unite şi aliaţii europeni suspectează Iranul că încearcă să fabrice arme nucleare, sub pretextul unui program atomic civil. Teheranul neagă însă acuzaţiile şi susţine că programul său are drept scop producerea de energie.
Un gand...
Scris de Andrei
18.09.2007
Primul meu articol...de fapt nu il pot numi articol ci indignare. Este un gand pe care vreau sa-l impartasesc cu tine.
Ma consider a fi un consumator de cultura (nu ma refer la lucrarea scrisa de Alvin Tofller)...o sa ma intrebi ce consum? O sa-ti raspund la aceasta intrebare si iti spun ca ascult muzica simfonica, merg la concertele sustinute de Filarmonica, Ateneu, Opera; vizitez muzee, particip la vernisaje, citesc carti care prezinta vietile compozitorilor, pictorilor; vizionez emisiunile postului TVR Cultural. Inteleg muzica, o simt, o traiesc. Din cand in cand pictez...
Nu puteam sa lipsesc de la Festivalul George Enescu...din pacate, anul trecut nu am participat la niciun concert din varii motive (biletele se epuizasera, am fost plecat in perioada desfasurarii festivalului etc). In sfarsit anul acesta, am "apucat" sa cumpar bilete...Am optat pentru concertele de la Sala Palatului.
Tin sa-ti spun ca nu am savurat cu atata placere aceste concerte, nu le-am simtit, nu am trait muzica la aceeasi intensitate...Stii de ce? Din cauza unui numar ingrijorator de mare de indivizi si individe care pozeaza in melomani, in cunoscatori ai genului simfonic. Perimite-mi sa-ti schitez un profil al lor: vin la aceste concerte pentru a socializa, pentru a-si etala straiele special pastrate pentru evenimente, straie in care nu se simt bine, nu ii reprezinta (vezi barbatii crispati - cu miscari Robocopiene - imbracati in costum). Inainte de a-si ocupa locurile in sala, fumeaza rapid o tigara si discuta despre diverse teme din hartii precum Libertatea, Cancan si alta celuloza mazgalita. Chiar daca ora de incepere a concertului este 19:30 ei ajung in sala cu o intarziere de 10-15 minute. Nu se aseaza pe scaune ci se trantesc, apoi se fataie inca 5 minute pentru a-si aranja hainele, nu cumva sa se sifoneze ca doar li se pateaza imaginea. Apoi se uita in stanga, in dreapta, in fata, in spate...sa observe, sa analizeze cine a mai venit la acest concert, doar doar or observa o persoana publica pentru a avea subiect de barfa in timpul concertului. Odata incheiata prima parte a unei simfonii, "distinsii" aplauda galagios, nestiind ca aplauzele nu-si au locul intre partile unei simfonii. Apoi se mai foiesc pentru ca intervine plictiseala, atatea sunete, atatea instrumente...dar stai putin ca imediat dispare si plictiseala deoarece observa dirijorul care tot topaie si se agita pe piedestal, apoi observa si interpretul de la pian care se loveste cu capul de clape sau violonistul care mai are putin si sare de pe scena (am utilizat cuvinte auzite la aceste persoane despre care va vorbesc)...moment prielnic pentru a se amuza copios.
Inchei la fel de indignat pentru ca nu stiu cum sa-i evit...sunt omniprezenti.
Prima zi de scoala
Scris de Stefan Theodor Serban
17.09.2007
Azi a fost prima zi de scoala. Am participat si eu la deschidere si a inceput sa se contureze in mine un gand care a incoltit deja de o buna perioada de timp. Am vazut copii de varste diferite, unii pentru care intrau pentru prima data in bancile scolii, altii care deja se simteau mai experimentati. Toti au fost insa emotionati, o emotie diferita fata de celelalte emotii. Parca ar fi inteles pe undeva ca au intrat intr-un proces de formare, ca vor ajunge "mari", ca visele se vor realiza sau se vor spulbera, ca va depinde de ei in mare masura, si ca vor fi responsabili pentru cursul pe care-l va urma viata lor.
Au intrat intr-un proces de formare. Se afla in diferite etape ale acestui proces, in functie de varsta lor. Vor deveni medici, avocati, ingineri, tamplari, orice... Aici vroiam sa ajung. Scoala formeaza viitori profesionisti. Nu e momentul sa discutam acum asptectele care apar in calitatea invatamantului si in procesul pedagogic. Dar cred ca suntem cu totii de acord cu faptul ca omul este o fiinta duala. Are nevoie de formatiune atat pe plan profesional cat si pe plan spiritual. Si nu ma refer aici la orele de religie de la scoala. Institutiile de invatamant pregatesc viitori profesionisti in diferite domenii. Parintii sunt linistiti ca acesti copii primesc toata educatia de care au nevoie pentru a fi fericiti la scoala. Dar scopul in sine, de a fi fericit nu consta in atingerea acelui pseudotel de a deveni medic, avocat, inginer, tamplar sau altceva. Aceasta e doar o etapa care poate contribui la realizarea satisfactiei profesionale si personale in cel mai fericit caz. Dar sa nu uitam ca exista o lacuna pentru formatiunea de care au nevoie copii, si care nu tine doar de formarea profesionala.
Este nevoie de viitori cetateni responsabili. De cetateni cu un simt dezvoltat al responsabilitatii civice. Oameni care sa aibe opinii proprii, care sa aibe curajul de a se implica activ in viata comunitatii. Aceste atitudini si aptitudini nu tin de formarea profesionala, nu se invata in institutiile de invatamant. Nu intra in aria curiculara. Dar sunt necesare. Sa le invete acasa? Rareori... Dar aceste lucruri sunt necesare pentru a avea o societate sanatoasa. Peste jumatate dintre canadieni traiesc singuri. O societate bogata, ultramoderna, realizata pe plan profesional, dar cu indivizi izolati, cu indivizi cu probleme, cu un procentaj tot in crestere a sinuciderilor... Nu trebuie sa cadem intr-o extrema, dar nici nu trebuie sa neglijam acest aspect al necesitatii cultivarii unor valori democratice esentiale in randul copiiilor pentru a avea viitori cetateni valorosi ai societatii. Cetateni proactivi, implicati in viata comunitatii din care fac parte.
Constitutions of Self-Evident Truths
Scris de Mihnea Dumitru
17.09.2007
And yet, part of me would like to hope that common threads do exist, even if they are buried under 45 years of torture and despair, of crass nepotism and brainwash. A revolution in 1989 tore down few of the walls between us, the capitalism that ensued was rabid and de-humanizing. The current state of affairs is gray and frustrating. A lot of us hang on to the hope that a new constitution might help, that it might galvanize the efforts for change already under way.
State constitutions need not be regal in scope and length, drawn-out texts of consensus and valor, in my opinion. They don’t even need to be unitary documents, but rather compilations of them, gathered over time, with history as proof to their veracity. Having no such text, in my mind, negates the very principles of a nation state, however anachronous this concept is starting to become in our century. The US Constitution and the American Declaration of Independence together draw some parallels to how similar documents might be drafted in our own 21st century Romania.
Now I admit that having been brainwashed by a different system of education, I hold their truths to be self-evident, but those words formed a bond of common sense and decency between the governance and the population, by seeking some very simple goals: life, liberty, and the pursuit of happiness. All else that is encased in these documents deals with these stated principles. The Declaration of Independence, chiefly through its preamble, also talks about a time when “any Form of Government becomes destructive”, and how “it is the Right of the People to alter or to abolish it, and to institute new Government.” It also talks about how “all experience hath shown, that mankind are more disposed to suffer, while evils are sufferable, than to right themselves by abolishing the forms to which they are accustomed.”
My own zealotry for human rights, freedom of the press and of religion aside, I believe this country needs a constitution much in the same fashion as the US one, with clear and stated goals, with checks and balances between the legislative, executive and judicial branches, with fewer senators and representatives, with a parliament or congress of people chosen by name and not by party, with clauses written in blood that protect the consumer and the employee, with respect to minorities, visible or invisible, with freedom to worship, with guarantees on the freedom of speech, of the press, and of property, of people to peacefully assemble, habeas corpus and speedy trials with jury and an independent judge. We cannot change politics, nor can we become enamored of them and their representatives. But we can surely limit their scope to our advantage.
I’m not waving the American flag because the United States is what it is today. I’m simply gazing at a successful system of governance based on understanding human nature and its pitfalls, its dangers and its cruelty. I would like a Constitution that is more than just a draft of a few half-assed, second grade ideas that we have heard about on TV during Communist times, as our current Constitution is in its wretched essence, written by self-interested and Machiavellian lip-servants. I want something that is so different, so liberal, so essentially free of the past that we might call it the beginning of a new revolution, one that might not be imposed from the top-down, but rather find those common threads of humanity which bind us all.
How We Discovered the Black Sea
Scris de Mihnea Dumitru
17.09.2007
A century later, Romanians cannot complain to have the same sort of bad luck in terms of their foreign policy. We're full members of NATO and of the European Union, we have dozens of signed treaties and participations in all sorts of international and regional bodies, and aside from internal political embarrassment, we present ourselves relatively well on the global scene. Our insecurities stem from the East and are largely shared by most of our new-found European friends.
While Russian tanks might never again plow through Bucharest, a lot of our energy does come from there, and it pretty much equates into the same level of potential danger. The European Union receives 25% of its oil and gas from Russia, in varying national degrees. Diversifying our sources of energy, especially in view of Russia's strong-arm energy tactics over the past years, represents one of the priorities of the EU. The only geographically-bound solution is to get our supplies from other countries via the Caspian Sea and the Caucasus, through fledgling democracies such as Georgia. Having Georgia join NATO, therefore, becomes a necessity, however much of a distant objective it might seem at the moment. Add to that the problem of Transnistria, a half-assed Kaliningrad through which all manners of trafficking takes place –from humans to drugs and weapons, and one might start to understand why a body of water called the Black Sea starts to gain importance.
A Black Sea strategy therefore needs attention and action, regardless of who proposes it and how it is carried out. It needs to rise above declarations and political posturing, and it has to mean business within Romania’s own ability to project its interests abroad. The problem is that aside from a number of military engagements, that very ability has been quantified in little or no activity over the past two decades. We are barely starting to draft out a long-term plan for our interests, and there is little hope that further administrations and politicians will stick to it, rather preferring to use foreign policy as a means of grabbing a few more votes at home. A recently released 10-year strategy on Romanian foreign policy barely rises above declarations of intention, reeks of policy-by-committee, and hardly has any sort of pinpointed goals. In short, it is boring, long-awaited, and of little consequence.
To quote Edward Lucas in the Economist, “in Romanian politics, smears and scandals are common-place.” That’s probably the reason why we have not been able to deal with our own back yard, let alone the problems around the Black Sea. And it is unfortunate, given Russia’s increasing xenophobia and Gazprom-powered bullying/foreign policy. To use Bismarck-ian tones, we have lived in mortal fear of Russia’s interests, yet we flip-flopped on a grandiose scale when it has come to taking action against it. In this sense, a Black Sea strategy, coming from a relatively weak state, and incased in a 10-year whitewash of a document, is quaint and irrelevant.
It’s not that we’re missing out on making foreign policy, it’s that we are late even in defining our own interests, regardless of how obvious they have been over the past years. The conclusion? Tie me up and call me Natasha.
Politica si Cultura
Scris de Vlad Viski
16.09.2007
Nu stiu daca l-am mai parafrazat pe Freud cu aceasta opinie, dar cred ca este imperios necesar sa o fac din nou. Psihanalistul ne spunea ca cine nu iubeste politica, uraste umanitatea. Tind sa ii dau dreptate in totalitate. Fiecare act voluntar al nostru este strict legat de politica. Fiecare opinie exprimata este rezultanta politicii. Fiecare argument ridicat, fiecare dezbatere au accente politice. Iata cum defineste DEX-ul termenul "politica": "sferă de activitate social-istorică ce cuprinde relaţiile, orientările şi manifestările care apar între partide, între categorii şi grupuri sociale, între popoare etc. în legătură cu promovarea intereselor lor, în lupta pentru putere etc". Tocmai de aceea voi incerca sa justific de ce am revenit asupra deciziei ca pe acest blog sa includ si elemente politice. Ieri, in locul acestui comentariu ati gasit cateva titluri de pe diverse site-uri privind suspendarea presedintelui Basescu. Fiind un moment euforic, poate m-am grabit si nu mi-am asumat clar propriile erori si propriile nesabuinte. Pentru aceasta imi cer scuze. Nu imi voi cere scuze insa pentru optiunile mele politice pe care le-am exprimat, mai mult sau mai putin mascat. Este cat se poate de clar ca, uneori pe un ton moderat alteori capatand accente violente sau patetice, l-am considerat pe Traian Basescu daunator si necalificat. Dar dicutia despre Traian Basescu trebuie sa se opreasca aici, nefiind aceasta tema centrala a articolului meu. Presedintele suspendat al tarii s-a comportat ca un dictator, ca un lider inapoiat al unei tari inapoiate si nu are scuze, insa nu ma voi avanta intr-o analiza care nu-si are locul aici. Eventual voi analiza totul intr-un alt articol.
Ceea ce trebuie demonstrat cu orice pret in aceste vremuri de restriste intelectuala, civica si sociala (dar nu numai acum) este ca avem obligatia, care decurge din insasi calitatea noastra de oameni, de fiinte rationale, parte integranta a unei natiuni, de a ne implica in actul politic prin excelenta. Suntem parte a unei democratii, de aceea este incalificabil un abandon de la principiile elementare ale statului democratic. Cred ca din obligatia fata de semeni, si mai apoi fata de sine (ca rezultat al binelui comun), decurge si obligatia de a ne asuma responsabil optiuni, alegeri, credinte (de ce nu?), simpatii, antipatii si principii. Nu traim izolati pe o insula fara nicio organizare societala sau statala, deci trebuie sa ne exercitam dreptul la libertate. Cu o obiectie, asa cum spunea John Stuart Mill: fara ca "libertatea" particulara a noastra (asa cum o definim si o intelegem noi) sa nu ii afecteze pe ceilalti, sa nu le lezeze demnitatea sau aspiratiile. Putem protesta, putem avea confruntari, insa fara a ne pierde uzul ratiunii si fara sa incercam sa facem presiuni fizice sau psihologice asupra unui individ sau asupra unor mase. Sigur, presiunile sunt arma politica, dar facute respectand "cutumele" de toti stiute ale sistemului in care ne incadram.
Care este totusi legatura dintre politica si cultura? Exista cu adevarat un fir invizibil care leaga cele doua concepte? Nu. Pentru ca structura, baza si temelia principiara a celor doua abstractiuni este aceeasi. Regulile dupa care ambele inteleg sa-si duca la indeplinire proiectele sunt diferite. Politica ne garanteaza dreptul de a fi guvernati, cuprinzand in intregime relatiile, orientarile si manifestarile intregii societati, pe cand cultura ne ofera, asemeni unui fatum, totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire in ansamblu, respectiv de o natiune in particular. Atunci, care e baza comuna a acestora. Bineinteles, in intelegerea socio-umana a celor doua concepte putem spune ca ambele se refera la umanitate, insa putem aborda si o alta viziune. Viziunea care ne prezinta institutional cele doua elemente. Amandoua, si politica si cultura transmit si impartasesc valori comune, ca binele, adevarul sau dreptatea. Modalitatile de popularizare, de implementare la nivel colectiv sunt diferite. Aspiratiile, idealurile si crezurile sunt insa aceleasi. De aceea nu avem dreptul sa ne imaginam cultura fara politica, iar politica este incapabila de a interactiona si valorifica fara elementele constitutive culturale.
In concluzie, pot spune cu toata convingerea ca orice comentariu politic isi are locul aici, din moment ce el exprima atitudini si doleante ce tin de sfera socialului, de sfera filozoficului (de ce nu?!), de principii, intr-un cuvant, de cultura!
Liiceanu pentru noi este Ungureanu doi!
Scris de Vlad Viski
16.09.2007
Acest articol va starni controverse. Exista persoane pe care le deranjeaza daramarea unor statui, chiar daca acestea se autodistrug. A cobori de pe soclu personalitatile e la moda. A demonta caracterizari inutile si a "profana" genii e mai mult decat permis. A publica versuri sau scrieri licentioase inseamna a vinde ziarul. A critica e indicat, dar a ataca si a aduce injurii e depasit. E depasit de realitatile unei lumi in care libertatea de opinie incepe, incet, incet, sa se cizeleze. Societatea de astazi si-a pierdut patimile inutile si crezurile abstracte. Azi, Romania crede in paine. In paine si circ. E frumos, nu? Interesant, palpitant, aducator de rating si tiraje mari. Da, am spus mai sus ca nu mai suntem polarizati. Suntem insa manipulati. Manipulati sa ne inscriem intr-o hora a suspendarii, a demisiei, a demiterii, a scandalului si a vanatorii celor 322 de vrajitoare. Vrajitoare care au indraznit sa se pune cu El, cu marele Papusar, cu Mihai Viteazul, cu Vlad Tepes, cu Marele Anonim (ca numai anonim nu e), cu Incoruptibilul, cu Procurorul. Si ce e si mai revoltator in toata aceasta schema de gandire, e faptul ca se duce o campanie dura. O campanie care pe mine ma erodeaza ca om, ca personalitatea, cu temeri, cu modele si crezuri. De ce? Pentru ca Zidul ce mi-l creasem intre mine si societate era format din intelectuali. Rand pe rand, fiecare a acceptat sa fie "another brick in the wall". Problema era ca nu in "wall"-ul meu, ci in "wall"-ul altora. Wall-ul politic, atat de rezistent si morbid, ce miroas a hoit. Am incercat sa curat Zidul, l-am parfumat, i-am dat o forma ideala, in care era caracterizat prin principii si notiuni. Era un vis frumos. Era visul meu, caci realitatea se dovedise mult mai cruda. Realitatea era ca Zidul ramasese la fel de murdar, la fel de imoral si indestructibil. Nu aveam sa schimb ceva. Ei bine, caramizile intelectuale din zid ma frapau. La inceput erau pete de culoare printre caramizi gri. Cu timpul, culoarea le paleste, si negrul le cuprinde. Noroiul e peste tot. Nu exista protectie. Spunea Patapievici undeva ca oricat de jos ai fi, exista mereu un "mai jos" fata de care sa te simti superior. Liiceanu nu mai este superior nimanui. Ipostazele lui, ca sfetnic la sediul PD, ca sustinator inversunat al viitorului fost presedinte, l-au coborat in troaca porcilor. Nu cei 322 sunt porcii, ci Liiceanu e porcul! Toate de calitatile sale de filosof, de mare om de cultura ii sunt anulate. Pentru ca nu a reusit (asemenea Maestrului Constantin Noica) sa-i fie lehamite de politica. S-a implicat intr-o lupta care nu e a lui, care nu e a romanilor, ci e o lupta a unui singur om, extrem de orgolios, individualist si retardat din punct de vedere civic si social, Traian Basescu. Asemenea Dumnezeului lui, Liiceanu va primi chipul si asemanarea cu acesta. Un Dumnezeu sub forma de caricatura, cu un cap mare, cu picioare mici, astfel incat echilibrul sa fie dezechilibru. Un Dumnezeu Idiot care ne spune: "Oda lui Liiceanu, lauda lui Basescu, limbi Libertatii". Menirea unui intelectual e aceea de a sta deoparte de lupta politica si de a comenta cat mai echilibrat. Intelectualul e sursa care ofera echidistanta si care calmeaza spiritele. Intelectualul e persoana cu un mare capital de imagine, fiind legatura dintre genii si cei de jos. Atunci cand e captivat de ideocratie, intelectualul violeaza masele de oameni. Iar ceea ce a facut Liiceanu se numeste PEDOFILIE, in conditiile in care Romania are doar 17 ani! Sa ne traiesti, fartate. Welcome to Hell!
Stanga sau dreapta?
Scris de Vlad Viski
16.09.2007
Mai ales astăzi, în condiţiile reconfigurării condiţiei stângii sau dreptei, răspunsul la o astfel de dilemă etică fundamentală trebuie căutat făcând raportare la o chestiune oarecum incontestabilă: tradiţia. Astfel, poziţia de stânga, respectiv dreapta, nu se mai definesc politic, la originea lor de principiu, ci în funcţie de un dat considerat natural, prin raportare la problema respingerii ori păstrării tradiţiei.
Definind tradiţia ca un „ansamblu de presupoziţii care nu sunt puse niciodată în discuţie sau care intră sub incidenţa aforismului lui Faulkner - «Dacă ceva nu e necesar să fie schimbat, atunci e necesar să nu fie schimbat»"(H. R. Patapievici), atunci aceasta e condamnată la contestare, folosind aceleaşi arme şi întru apărarea ei şi întru contestarea ei: puterea implicitului, a acordului tacit şi inconştient sau adeziunea interioară. În aceste condiţii apariţia partidelor de stânga este rezultatul direct ce exprimă organizarea politică a dorinţei de a o înlocui. Dacă dreapta schimbă doar pentru conservarea vie a instituţiilor istorice, stânga schimbă pentru a schimba ordinea socială cu o alta, imaginată, presupus mai bună. Tocmai de aici rezultă radicalismul stângii, principiile sale fundamentale ca progres, dimensionare raţională, pe criterii eficiente, a proprietăţii publice şi private a Statului, drepturile omului, drepturile animalelor, multiculturalism, revalorizarea identităţilor etnice minoritare, pace, ecologie, feminism ş.a.
Fr. Hayek făcea o remarcă cât se poate de conservatoare, făcând referire la faptul că socialismul este răul politic cel mai seducător al lumii moderne. Cât se poate de fals şi de adevărat în acelaşi timp. În primul rând, e lesne de observat că omul de stânga simte nevoia să-şi impună viziunea, sistemul social, şi celorlalţi, fiind absolut convins că e cel potrivit. E viziunea romantică a binelui garantat şi agreat. Dincolo de aceste aspecte, observând caracterul uneori violent al stângii, ne întrebăm dacă soluţiile oferite pot fi viabile, date fiind circumstanţele ordinii pretins raţionale, ale controlării sau îngrădirii „procesului de creştere spontană" (Fr. Hayek) sau ale substituirii tuturor cutumelor cu instituţii proiectate raţional sau ideologic? Este tradiţia impusă cu adevărat o tradiţie? Sigur că da. Confirmarea va veni într-o nouă organizare socială, favorabilă capitalismului dirijat, bazat pe naţionalizări limitate şi pe un control centralizat al politicii sociale. Stânga modernă impune rolul activ al Statului, ca forţă de echilibru în societate, elaborează şi susţine programe care să garanteze echitatea socială (aşa cum era ea înţeleasă de J. Rawls), exprimată prin egalitatea şanselor pentru toţi cetăţenii sau prin promovarea şi afirmarea valorilor umane. Aplicarea imperativului justiţiei sociale, respectiv promovarea solidarităţii umane, a spiritului comunitar, al respectului persoanei şi familiei, în vederea creşterii coeziunii sociale şi a unor relaţii de respect între cetăţean şi instituţiile Statului sunt caracteristici de bază în definirea stângii.
Pentru respectarea acestor principii, enunţate mai sus, fundamentală este toleranţa. Toleranţa ca acceptare a diferenţelor de ordin natural ori psihic dintre indivizi. Toleranţa ca obligaţie în cadrul unei comunităţi şi ca definire a spiritului care reconstruieşte societatea potrivit raţiunii, care pretinde egalitatea.
Eu personal am ales stânga, ca alternativă la o societate aflată în tranziţie, incapabilă să-şi oprească deriva. Dilemele stânga - dreapta se opresc însă aici, deoarece ceea ce putem defini azi ca fiind socialism, conservatorism sau liberalism, nu reprezintă decât atitudini sau poziţii, datorită mutaţiilor ideologice şi valorice din cadrul fiecărei orientări mai sus numite. A fi astăzi fanatic în susţinerea unor valori (de stânga sau de dreapta) înseamnă a neglija realităţile care prezintă lumea ca un summum de credinţe, necuantificabile.