O informație trecută, din motive care ne scapă, mai degrabă neobservată în presă, în ziua eliberării din arest a lui Dan Diaconescu merită, credem noi, toată atenția, pentru că relevă un tablou șocant al justiției mioritice.

Pe 25 iunie, în ziua eliberării lui Dan Diaconescu din arestul Direcţiei Cercetări Penale al Poliţiei Române, ca urmare a deciziei Tribunalului Bucureşti, procurorul DNA Gheorghe Bocșan care se ocupă de cazul respectiv a făcut o afirmație incendiară, preluată de agențiile de presă și de ziarele de a doua zi, dar fără comentariile care, poate, s-ar fi impus. Mai precis, în pledoaria sa împotriva eliberării lui Diaconescu, procurorul a declarat în fața instanței că sunt 18 mii de ore de interceptări telefonice, plus două ambientale, care nu au fost în totalitate ascultate și transcrise.

Ați citit bine, 18.000 de ore de înregistrări. De aici încolo, să ne ajute puțin matematica, pentru a înțelege gravitatea dezvăluirii. Într-un an calendaristic sunt 8.760 de ore. Asta înseamnă că, dacă DNA l-ar fi ascultat non stop pe Diaconescu, ar fi fost nevoie de doi ani și ceva pentru a acoperi 18.000 de ore. Numai că înregistrările respective sunt telefonice - doar două ambientale – ceea ce înseamnă că, dacă ar fi vorbit patru ore pe zi la telefon, Diaconescu singur ar fi avut nevoie de peste 12 ani pentru a acoperi cantitatea de înregistrări de la DNA. (În treacăt fie spus, conform Observatorului European al Industriei de Telefonie Mobilă, românii vorbesc, în medie, la telefon două ore pe lună)

Să zicem, însă, că procurorii nu au înregistrat doar telefoanele lui Diaconescu, ci și ale altor persoane implicate în caz. Dacă în lotul Diaconescu ar fi, spre exemplu, 30 de persoane, ar rezulta o medie de 600 de ore de căciulă. Dacă stabilim o durată medie rezonabilă, de 10 minute pentru fiecare apel telefonic al acestor persoane, rezultă că fiecărei persoane i s-au interceptat 3.600 de convorbiri. La zece convorbiri pe zi, asta ar însemna cam un an de zile.

Cazul Diaconescu a intrat în ancheta procurorilor, se știe, în perioada iulie-septembrie 2009, ceea ce demonstrează că nici măcar nu s-a împlinit anul respectiv. În aceste condiții, întrebarea care se impune este de unde un număr atît de mare de înregistrări? Este lotul Diaconescu atît de mare, să zicem mult peste 30, numărul ales de noi pentru o simplă demonstrație matematică, încît să poată justifica aceste cifre? Să nu uităm că, potrivit legii, mandatul de interceptare a unei persoane se eliberează doar pentru 30 de zile, după care procurorii trebuie să solicite prelungire, cu motive întemeiate, la scurgerea fiecărei alte perioade de 30 de zile. Pentru cîte zeci de persoane au făcut procurorii solicitare de interceptare și de cîte sute de reînoiri de mandate au avut nevoie pînă la 18.000 de ore de înregistrări? Spre comparație, pentru a demonstra că rețeaua clanului Eugen Preda se ocupa de trafic de droguri - un alt caz celebru, conectat inclusiv cu furtul de arme de la Ciorogîrla -, procurorii au realizat doar cîteva zeci de ore de înregistrări telefonice și ambientale.

Cît a costat toată această muncă și cîți angajați au mobilizat DNA și SRI pentru efectuarea ei, într-un caz de șpagă de 200.000 de euro? Și cît costă, în acest caz, anchetarea cazurilor de terorism, gen Omar Hayssam, sau a marii corupții, unde se vechiculează sume de zeci de milioane de euro? Dan Diaconescu a avansat, la ieșirea din arest, suma de 3 milioane de euro drept cost al anchetei împotriva sa. Ca mai mereu în cazul ”dezvăluirilor” sale, el nu a furnizat probe. Și totuși, afirmațiile procurorului Bocșan ar putea, ele însele, să îi dea dreptate de această dată.

18.000 de ore de înregistrare, citire și transcriere pentru a dovedi că unui primar de comună i s-a cerut șpagă.
Măcar dacă ele ar furniza probe de netăgăduit în rechizitoriul procurorilor. Numai că aici intervine un alt mic amănut tehnic: în România există, la această oră, un singur specialist în expertizarea vocii și a convorbirii, l-am numit pe Cătălin Grigoraș, fost director la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (INEC). Acest lucru înseamnă că, dacă Diaconescu va contesta înregistrările respective și va cere o contraexpertiză, DNA rămîne cu buzele umflate. Asta, pentru că singura soluție ar fi trimiterea înregistrărilor la un institut din străinătate, ceea ce înseamnă costuri uriașe și timp pierdut. În aprilie 2007, CEDO i-a dat cîștig de cauza lui Dumitru Popescu în procesul împotriva României (cazul "Țigareta II") tocmai pentru că înregistrările audio nu au fost autentificate de un expert. După cum relata ”România liberă”, judecătorii de la CEDO au criticat SRI care a realizat proba audio, apoi au susținut că este autentică, deși dovada nu avea parafa unui expert guvernamental sau independent.

Nu este pentru prima dată cînd se pune problema eficienței reale a DNA; mulți specialiști au tras de mult semnalul de alarmă că, în România, procurorii nu știu decît să tragă cu urechea și să producă înregistrări peste înregistrări, acesta fiind, poate, și motivul pentru care marii corupți scapă atît de ușor basma curată. Să ne amintim de celebrul episod ”palinca și caltaboșul”: atît de grozave au fost probele procurorilor încît niciun fir nu li s-a clintit, pînă azi, protagoniștilor poveștii, deși au trecut ani buni.

Marea întrebare este alta, însă: oare toată această imensă risipă de bani și de forțe a DNA a fost făcută pentru a-i face dreptate primarului din cazul Diaconescu, sau adevărata miză este alta? Cum ar fi, tîrîrea sistematică la parchet, mult timp de aici încolo, a diverse personaje sonore, doar pentru ghinionul de a fi vorbit cu DD în ultimul an, ceea ce le va crea probleme de imagine și va contura, în ochii opiniei publice, impresia că DNA realmente lucrează. Deocamdată au ajuns pe acolo primarii Sorin Oprescu și Andrei Chiliman. Urmează Vanghelie și cine mai știe cine. E mai mult decît plauzibil că procurorii l-au pus sub urmărire continuă pe Dan Diaconescu pentru că îi interesau mai degrabă vorbele personajelor grele cu care realizatorul TV se întreținea zilnic. Una peste alta, la cîte conexiuni avea DD, să nu ne mirăm dacă o să se perinde prin dosarul său jumătate din clasa politică autohtonă, după care dosarul va sucomba fie din lipsă de probe, fie prin prescriere, consfințind o nouă pagină de succes în istoria justiției mioritice.(Bogdan Tiberiu Iacob)