Ia aminte, Udrea: ”România - Land of Choice”, versiunea lui Dej

România din urmă cu 5 decenii se bucura, peste hotare, se pare, de o imagine mult mai reușită decât cea pe care se străduie, din răsputeri, să o țeasă oficialii turismului sau ai externelor din ziua de azi, în ciuda nenumăratelor mijloace logistice de care dispun.



Cei care vor să viziteze tara noastră și caută informații, ca tot omul, pe net, înainte de a pleca în călătorie, pot studia una dintre cele mai mari arhive media, British Pathe, ce conține peste 3500 de ore material video și nu mai puțin de 12 milioane imagini din toată lumea. Printre acestea sunt si emisiuni și manifestații populare din perioada dictaturii comuniste, dar și prezentări turistice ale României și ale îndeletnicirilor locuitorilor ei. În 1964, pe vremea lui Gheorghiu-Dej, se vorbea în termeni laudativi și optimiști despre acest colț de lume. Filmul reușește să aducă în prim plan toate frumusețile țării, fără ostentație și fără a cosmetiza prin trucaje de prost gust, manelistice, realitatea. Lipsesc până și tranzițiile între imagini, parcă pentru a face loc decenței și pitorescului. Frumusețea României din urmă cu 5 decenii se baza pe costumele populare tradiționale și obiectele de artizanat, pe ospitalitatea oamenilor, dedusă chiar și din niște simple imagini de televiziune. În acele vremuri, în stațiunile montane, existau numeroase magazine tip artizantat, unde se vindea artă țărănească autenică, obiecte din ceramică și fier forjat, păpuși îmbrăcate tradițional, astfel încât, turiștii să-și ia cu ei în țara lor, obiecte specifice României. Astăzi, din artizanatele de pe vremuri au rămas niște simple dughene din scânduri, arse cu lampa și date cu baiț, în care se vând jucării chinezești, lenjerie turcească, bâte de baseball sau pălării de cowboy. Ici, colea, câte o blană de oaie vopsită cu Londa și prost argăsită, ar mai sugera amatorilor de suveniruri că ne aflăm în țara Mioriței.



În clipul „România 1964”, mai sunt prezentate imagini dintr-un București, mai curat, mai proaspăt, mai verde, mai plin de viață, chiar dacă în acea perioadă nu erau câte trei mașini pe cap de locuitor, cât sunt astăzi.
Poiana Brașov și mândria sa de atunci, Hotelul Sporturilor, reprezenteau o veritabilă oază de relaxare și agrement, așa cum trebuie să fie o stațiune turistică, în care omul să se recreeze după luni de muncă obositoare. Acum, poliția oprește traficul încă din Livada Poștei, din Brașov, atunci când Poiana este supraaglomerată, iar turiștii vin să se streseze ore în șir la cozile instalațiilor pe cablu și sunt jecmăniți fără milă de hotelieri.
Piscina cu valuri din curtea interioară a Hotelului Lido din București, care era comparată, în filmuleț, cu cea a unui hotel din New-York și unde altădată, pentru doar 15 lei, puteai să stai câteva ore, a rămas doar o amintire pentru lumea obișnuită.

În 1964, pe vremea când România aniversa 20 de ani de la insurecția armată, despre eveniment se vorbește în treacăt, în dreptul unei tarabe cu fructe, aranjate festiv. În schimb, accentul este pus pe valorile autentice, ale spiritualității românești: biserica Mănăstirii Curea de Argeș, mănăstirile din nordul Moldovei, pentru ca filmul să se termine într-o notă optimistă, cu soare, mare sau fete și băieți în excursie, la munte, fără urși care ucid sau te mutilează pentru o bucată de cârnat.
Oare cei care au realizat slideshow-ul de promovare „Romania Land of chioice” au văzut acest material? Ar putea învăța multe...(Răzvan Mateescu)

Click pe imagine pentru a vizualiza filmul
 

Click pe imagine pentru a vizualiza filmul
 

Click pe imagine pentru a vizualiza filmul