Intrebarea zilei: va candida Valentin Ceausescu la presedintie?

Ultimele sondaje de opinie arată că fostul președinte Nicolae Ceaușescu e tot mai regretat de români, nu mai puțin de 41% dintre alegători fiind gata să îl voteze șef al statului, un procent de-a dreptul exploziv, dacă ne gîndim bine. Ceea ce naște o întrebare firească: ce se va întîmpla dacă Ceaușescu realmente va candida?

Mai exact, ce consecințe ar putea avea o eventuală implicare în politică și o candidatură a unui personaj cu numele de Ceaușescu, unul care să preia încărcătura emoțională – cel puțin pentru o parte a românilor - a acestui nume -, fără a avea nici bubele în cap ale fostului dictator? Ne referim la fiul fostului dictator, Valentin Ceaușescu. Acesta trăiește, e în deplină maturitate și poate deveni, teoretic, un beneficiar direct al nostalgiilor tot mai pronunțate vizavi de tatăl său. Condiția e să decidă, singur sau cu ajutorul altora, să facă pasul către politică. Ar fi posibil, măcar teoretic, acest lucru?

Din capul locului, trebuie spus că Valentin a fost cel mai popular membru al întregii familiei, iubit, efectiv, de mii de români, măcar pentru rolul important pe care l-a avut în ascensiunea echipei Steaua. Pe de altă parte, un alt important capital de simpatie i-a fost adus de discreția sa, contrapusă legendelor despre excesele lui Nicu Ceaușescu. În fine, sunt foarte mulți cei care s-au întrebat, după revoluție, dacă el chiar a meritat să fie arestat și anchetat pentru presupuse fapte penale grave, doar pentru vina de a fi avut un tată dictator.

Așa cum am mai arătat și cu alte ocazii, timpul a jucat în favoarea copiilor Ceaușescu, atît grație destinelor tragice ale lui Nicu și Zoe, stinși prematur, cît și din cauza apariției noului val de beizadele, pe lîngă care junii Ceaușești erau adevărate monumente de bun simț și competență. Comparată cu un personaj agramat gen Elena Băsescu, reputatul matematician Zoe Ceaușescu era o valoare incontestabilă, plus că nu a tras de pulpana tăticului să o numească în funcții politice grele. Aventurile de noapte ale ”prințișorului” Nicu nu erau mai spectaculoase decît ale, să zicem, ale fiului premierului Radu Vasile, ca să nu vorbim de cazuri încă și mai flagrante. În general, odraslele momentului invadează permanent conștiința publică prin fapte de o nesimțire crasă, lucru care produce evidente efecte la nivelul percepției românului de rînd. Poate, totuși, copilul unui dictator feroce să devină iubit de o bună parte a românilor? Un răspuns pozitiv l-a dat, deja, Regele Mihai.

Desigur, principala problemă este dacă Valentin Ceaușescu ar fi interesat de o aventură politică. Aici, e greu de întrezărit un răspuns categoric, bazîndu-ne pe evenimentele post-decembriste. Pe de-o parte, Valentin a fost foarte discret, aproape neștiut, semn că nu are ambiții de mărire.

Pe de altă parte, însă, el a început să dea semne, de ceva vreme, că lucrurile încep să se schimbe, în ceea ce îl privește. Fiul dictatorilor a refuzat cu încăpățînare să dea înapoi în două bătălii importante cu statul, purtate pe parcursul a mulți ani. E vorba de lupta pentru a obține dreptul deschiderii presupuselor morminte ale părinților săi, pe care a cîștigat-o recent, și de lupta pentru recuperarea unor  bunuri ale familiei, încă în derulare. O tenacitate de admirat, în felul ei. Mai mult de atît, Valentin Ceaușescu a început să iasă tot mai des la rampă, lucru pe care nu l-a făcut în toată perioada de după 1989. Anul trecut, spre exemplu, el a acceptat să dea interviuri în presă, pe care le respingea categoric altădată, și chiar să vorbească explicit despre ceea ce s-a întîmplat în România ultimelor două decenii, despre căderea regimului în particular. ”Unicul lucru pe care îl regret este că nu s-a făcut ceva bun după acel moment. Măcar să fi meritat” spunea el, într-un interviu dat siteului stelisti.ro.

Ulterior, într-un alt interviu, pentru Irish Times, Valentin povestea, despre momentul arestării sale și al execuției părinților, în 25 decembrie 1989: ”În seara aceea am fost dus la o bază militară și am privit la televizor procesul și execuția. Eram acolo cu ofițerul la comandă și cu încă unul. Nu m-am uitat la ei. Eram rușinat, rușinat că sunt român. Nu este vorba cum îți tratezi liderii... Este greu de descris, dar am simțit, în timp ce priveam, că era un lucru cumva murdar....că era rușinos să privesc așa ceva". El nu s-a sfiit să arate cu degetul, acuzator, spre cei care au făcut ca prăbușirea comunismului să fie una cu victime omenești, cînd se putea rezolva și pașnic: "Nu a fost revoluție, a fost o mizerie. Asta cred. Dar restul lumii a crezut altceva. Și de aceea am ajuns aici". Alte interviuri și declarații au fost date pentru GSP TV sau Associated Press. Fiul Ceaușeștilor a început să nu mai respingă nici ieșirile ”lumești”, ca să spunem așa: el a putut fi urmărit la concerte precum cel al lui Leonard Cohen, sau a fost auzit vorbind presei despre meciurile naționalei lui Pițurcă. Anul trecut, s-a vorbit chiar de numirea sa la șefia clubului din Ghencea, cel care s-a lăudat cu asta fiind însuși Gigi Becali.



”Revenirea” fiului dictatorului nu s-a limitat doar la interviuri: nu demult, el a înregistrat brandul Ceaușescu la OSIM, pentru ca nimeni să nu mai poată produce băuturi alcoolice sau alte bunuri şi servicii care să poarte numele fostului conducător comunist. "Zoia s-a prăpădit şi din cauza acestei atitudini, cel puţin pentru ea am reuşit să înregistrez numele de Ceauşescu ca marcă la OSIM (...) Vrem să ne îndreptăm împotriva tuturor care vor să mai folosească în scopuri comerciale şi de alt fel numale de Ceuşescu. Titularii suntem eu şi Valentin" declara presei Mircea Opran, cumnatul lui Valentin. Campania a continuat și mai spectaculos, la începutul acestui an, prin acționarea în judecată a teatrului Odeon din Capitală pentru că a pus în scenă piesa "Ultimele ore ale lui Ceauşescu", iar numele fostului preşedinte a fost folosit fără acordul familiei. La fel cum s-a întîmplat și într-un celebru spot publicitar la telefoane Zapp, al firmei Telemobil, căreia Valentin i-a cerut (fără succes) despăgubiri materiale.



Încet-încet, urmașul fostului dictator se preocupă de reabilitarea, atît cît se poate, a numelui Ceaușescu, lucru care ar fi fost de neimaginat altădată. La fel cum de neimaginat ar fi fost, în primii ani după revoluție, o bătălie a sa pentru recuperarea bunurilor familiei, pe care, de altfel, Valentin nu a îndrăznit să o deschidă în justiție decît în 1999 și pe care a cîștigat-o, în mare măsură. (Asta, fără a dovedi cum ajunsese Nicolae Ceaușescu să dețină zeci de tablouri de Pallady, Ciucurencu, Tonitza șamd). Sau că va cuteza, într-o zi, să ia în calcul acționarea României în judecată, la Strasbourg, pentru șicanele de după revoluție și pentru blocarea deshumării părinților săi. Valentin prinde curaj tot mai mult, interzicînd, bunăoară, accesul cetățenilor în cimitirul Ghencea, la dezgoparea Ceaușeștilor, și pare să își recupereze și spiritul pragmatic: presa ultimelor zile a realatat că înregistrarea video e exhumării are toate șansele să fie vîndută pe bani grei posturilor străine. De asemenea, el a cerut Muzeului Național de Artă despăgubiri de 7000 de euro pentru fiecare zi care trece fără să își fi recuperat toate bunurile de patrimoniu.

Cumnatul său, Mircea Oprean, îi ține isonul, declarînd public că vrea să completeze lista criminalilor socrilor săi cu alte nume, precum Virgil Măgureanu și Victor Athanasie Stănculescu, care “nu numai că au fost criminali, dar s-au purtat cu niște cadavre ca niște păgîni, au pus sub ei rumeguș”. “Am dezgropat neomenia celor care s-au erijat în conducătorii țării” mai spune cumnatul lui Valentin. Vorbe grele, pe care altădată nu ar fi îndrăznit să le rostească.

După toți pașii mărunți menționați mai sus, întrebarea vine de la sine: va face Valentin Ceaușescu pasul cel mare, intrînd în politică într-un moment în care numele de Ceaușescu începe să facă minuni? Și, nu în ultimul rînd, într-un moment în care criza economică are toate șansele să sporească exponențial nostalgia după conducătorul mînă forte, iar Europa începe să se teamă tot mai tare de ascensiunea stîngii radicale, în dauna celei moderate, după cum o demonstrează articolele din presa străină?

A fost Valentin Ceaușescu distant și discret pentru că așa îi este firea, sau doar pentru că s-a temut, ani de-a rîndul, de povara numelui său, lucru care acum, iată, are tendința să se ”rezolve”? Este el împăcat cu soarta pe care i-a adus-o căderea regimului comunist sau, dimpotrivă,  a acumulat în suflet frustrări nemăsurate și dorință de revanșă?

Răspunsurile nu ne sunt la îndemînă, dar s-ar putea ca viitorul nu foarte îndepărtat să aducă surprize mari, din acest punct de vedere. (Bogdan Tiberiu Iacob)