O nouă poveste  s-a iţit în atenţia bizonului mioritic. Este o poveste despre câinele de pază al democraţiei, recte presa.

Iţirea nu s-a întâmplat pentru că l-ar fi interesat pe bizon prea tare... Deşi ar fi trebuit să-l interseze... Ea a ajuns în atenţia tuturor pentru că presa este, prin natura ei, vizibilă. Poate ar fi trebuit ca totul să rămână între uşile Clubului Român de Presă sau ale altor foruri de profil. Dar cum rufele mioritice se spală numai în public, şi această discuţie se poartă direct în spaţiul public.

Este vorba despre iniţiativa unui blogger - Urban Iulian, care are ca activitate secundară pe cea de senator al României. Iniţiativa se referă la introducerea obligativităţii jurnaliştilor de a depune declaraţii de interese. Amendamentul propus la legea ANI il aveţi aici. Formularul standard al unei declaraţii de interese îl aveţi aici.

Acum, cum văd eu problema...

Întâi şi întâi, avem plaiul mioritic, populat de:

Aceste frumoase meleaguri şi mai ales cei/cele care le populează, adică oile şi berbecuţii Domnului (cum nimerit zicea blogul Love our Lord) sunt păzite, printre alţii, de câinele de pază al democraţiei:

Adică presa.

De ce? Pentru că sunt o grămadă de amenintări din partea "lupului cel rău", oricare ar fi acela:

Dar ce se întâmplă dacă cel care şi-a asumat rolul de "câine de pază" simte gustul dulce al cărnii şi chiar începe să-i placă:

OK, îl avem pe lupul cel rău. Dacă lupul cel rău se dă la oi sau chiar amenintă plaiul mioritic... ei bine, ESTE LUPUL CEL RĂU! Ciobanul, sau câinele de pază sunt acolo ca să se asigure că aşa ceva nu se întâmplă!

Dar dacă cel care deschide uşa la stână noaptea şi mai ţine şi de şase este chiar legendarul câine de pază... atunci se schimbă situaţia!

Ce legătură este însă între iniţiativa bloggerului şi dublul limbaj al presei?

Păi este, doar că e strâmbă, alambicată şi complet nepractică...

Să vă dau un exemplu: în 2008, ca politician, costa 5000 de coco să intri în prime-time la Antene sau Realitatea, la un talk-show. Curaţi, fără TVA sau impozit forfetar, direct în plic. De unde ştiu? Păi am găsit pe o masă de restaurant un şerveţel uitat pe care scria cu violet-înflăcărat exact chestia asta...

Mai departe, fiecare poate specula cât costă alte activităţi... Să zicem campania concertată, dusă timp de 10 zile împotriva lui Vosganian, la momentul nominalizării acestuia pentru un post de Comisar European. Sau altele care s-au întâmplat pe faţă (întoarcerea de arme a Realităţii la începutul lui 2009)...

Pe acest fond plin de coco şi verzişori vine şi iniţiativa lui Urban Iulian. Nu e nouă. Au mai propus şi alţii (Cotidianul, Ziarul Financiar etc.). Doar că e plină de găuri care nu fac decât să dea apă la moară majorităţii presei care s-a oripilat la auzul problemei.

Principala problemă e că o declaraţie de interese nu reflectă sub nicio formă apariţia unei bunăstări nejustificate. Pentru acest motiv am şi postat modelul acestui document. E cât se poate de relevant. Bunăstarea nejustificată poate fi identificată doar din urmărirea şi verificarea în timp a declaraţiilor de avere. Asta dacă nu apar brusc fraţi, surori, mătuşi şi unchi care să mai descarce din încărcătura nejustificată a vreunei declaraţii de avere.

O altă problemă e că în acest sector nu sunt implicaţi bani publici... Deci nu se aplică aceleaşi reguli ca la "stat". Şi mai departe e simplu - nu poţi impune presei aşa ceva, decât dacă e televiziunea publică...

Mai e şi problema stabilirii categoriilor de jurnalişti care intră sub incidenţa noii reguli propuse...

Şi deja sunt mai multe probleme decât ar putea rezolva vreodată un blogger. Fie el şi senator!

O abordare mult mai puţin iritată au avut azi cei de la Guerrilla de dimineaţă împreună cu faimosul CTP. Ei au venit şi au spus: să fie opţională şi să se rezume la cei care sunt formatori de opinie (editorialişti, moderatori, realizatori de emisiuni, redactori şefi etc.). Şi aşa se vor cerne cei care pot justifica lipsa vilei de cei care nu pot justifica prezenţa ei...

Eu recunosc că blogul de faţă, deşi este unul cu atitudine, nu este deţinătorul adevărului absolut sau a soluţiei salvatoare. Poate nu văd esenţa sau poate nu înţeleg... Dar până acum am înţeles pericolul mult mai mare pe care îl poate reprezenta o presă coruptă, dependentă de finanţări ilegale şi ascunse în comparaţie cu o clasă politică care îşi asumă deschis mocirla specifică.

De aici poate porni o discuţie. Voi ce ziceţi?