inpolitics.ro
 

”Pasaricile” politicienilor, de la Lastunul lui Nea Nicu la ”electrica” lui Boc

  • Autor: inpolitics
  • 27.04.2010
  • 1828 AFISARI


Ultima trăsnaie a micului Boc e nici mai mult, nici mai puțin decît trecerea la autoturismul electric în România, pentru că e musai să facem economie. Și uite așa, premierul se înscrie, fără să vrea, pe lista liderilor care au avut chestiunile auto drept ”păsărici”, e drept, nu toți cu același succes.


De ce sunt rușii rezervați față de ideea mașinilor electrice?
Premierul Emil Boc a declarat, vineri, la Uzinele Dacia Mioveni, că în următoarea şedinţă de Guvern va constitui un grup interministerial de lucru pentru stabilirea platformei viitoare a taxei de poluare auto şi pentru pregătirea strategiei României cu privire la trecerea la automobilul electric. Ce grijuliu e premierul, ce viziuni pe cîte 20 de ani are cel incapabil să pritocească măcar o ordonanță de urgență ca lumea...Dacă Boc ar fi citit și altceva decît transcripturile de la ”Nașul”, ar fi aflat reacțiile pieței auto la un anunț făcut acum cîteva zile în Rusia, privind demararea construirii de autoturisme electrice, proiect conceput de Krmelin în colaborare cu miliardarul Mihail Prohorov și al său holding, Onexim Group. Analiștii auto ruși au avertizat, însă, că proiectul e unul mai mult decît riscant, dintr-un motiv foarte simplu: Rusia stă teribil de prost la capitolul drumuri și șosele, iar mașinile electrice sunt mici, fragile, lipsite de putere. În plus, afirmă ei, rușii nici nu sunt prea obișnuiți cu ideea mașinilor ușoare. Sună familiar? Sigur că da, și la noi e la fel, dacă nu mai rău. Pînă la mașinile electrice, Boc ar trebui să se ocupe de drumurile infernale, care fac praf și osiile jeepurilor.

Lăstun - ”păsărica” incapabilă să ”zboare”
De ce și-ar face, însă, Boc asemenea probleme, că doar nici Ceaușescu nu și le-a făcut? În 1980, dictatorului pus pe economii la sînge i s-a aprins becul: e nevoie de o nouă mașină, una românească, mică și care să consume puțin. El i-a adunat la Institutul Naţional de Motoare Termice (INMT) pe cei mai mari specialişti români și le-a cerut să facă o mașină ieftină, din tablă de 0,40, cît cea de la cutiile de bere, pînză, lemn și plastic, care să consume cît mai puțin spre deloc. În 1986, Dacia 500 “Lăstun”, primul autoturism românesc, s-a născut la  Tehnometal, devenită Uzina de Autoturisme Timişoara, după ce nea Nicu amenințase constructorii cu pușcăria, iar șeful colectivului o tulise în Germania, înspăimîntat. Primul exemplar s-a pus în vînzare de ziua lui Ceaușescu, pe 26 ianuarie 1988, dar pînă la revoluția din decembrie s-au vîndut doar 500 de exemplare. Cam cîte Lamborghini se scot azi dintr-un model anume. Pregătit timp de vreo 6-7 ani, Lăstunul nu a reușit să fie altceva decît simbolul perfect al industriei comuniste, adică rețeta eșecului garantat.

”Gîndacul” lui Hitler


”Succesurile” lui Hitler și Stalin
Sigur, au existat și ”păsărici” de succes în capetele unor lideri politici. Una a fost ”automobilul poporului” visat de Hitler, care s-a folosit de idee ca de o măsură populist-electorală. În 1933, el l-a însărcinat pe fabricantul Ferdinand Porsche să creeze un astfel de automobil, ieftin și bun, în care să încapă doi adulți și trei copii, să alerge cu minim 90 km/oră și să consume cel mult 12 litri la sută, o medie bună în acele vremuri. Industriașul s-a conformat și a creat, în doar cinci ani, celebrul model Volkswagen Käfer („Gândacul”), nume ales, se pare, tot de dictator. Acesta rămîne pînă în ziua de azi mașina cea mai vîndută din istorie.


Zil, o limuzină de legendă

O altă mașină de succes, în felul ei, a fost creată pentru și la ordinele lui Stalin, e vorba de legendara limuzină Zil, mîndria industriei auto sovietice timp de mai bine de 50 de ani. ZIL (”Zavod Imeni Lihacheva”) a luat ființă în același an, 1933, în care lui Hitler îi înflorea ideea ”Gîndacului”. Nu a fost, însă, o mașină destinată poporului, ci una de lux, pentru înalții demnitari, începînd cu șefii de la Kremlin, menită să concureze Lincoln-urile americane. Și în ziua de azi, rușii speră să țină pasul cu industria occidentală, ultimele prototipuri de Zil aducînd izbitor cu Maybachul german.

Cum ar arăta o mașină construită de guvernul Boc?
Exercițiu de final? Cum ar arăta o mașină, dacă ar fi construită după chipul și asemănarea premierului Boc? Greu de imaginat, dar probabil ar fi una de (foarte) mic litraj, cu 5 locuri pe care ar încăpea doar doi, dar s-ar înghesui 7, care ar consuma dublu, ar avea o singură viteză, iar bateria ar fi omisă în proiectul de fabricație, astfel că în prospect ar scrie că trebuie împinsă de 10-12 oameni. Nu pînă pornește, ci, dacă se poate, pînă la destinație. Cînd ar comite, doamne ferește, vreun accident, vina ar aparține, din start, guvernării Tăriceanu, iar RCA-ul ar fi plătit doar pe baza unui împrumut de la FMI. Iar pentru defecțiunile din construcție, rușine, Dinu Patriciu! (Bogdan Tiberiu Iacob)


 

COMENTEAZA 9 COMENTARII
RATING:

Comentarii

Laurenţiu
Laurenţiu  a scris pe 27.04.2010

Faza e haioasă şi-atît. Scopul "porumbelului" e unul tipic pentru "vremurile traiane": perdea de fum pentru a masca evenimentele zilei: că ţintele impuse de FMI nu au fost atinse, astfel că guvernarea sa nu prea e performantă; proptirea proiectului de lege ANI 2 în Parlament şi aruncarea lui pe gheţuş - ca să nu fie dezbătut, dacă se poate, deloc ;)

RASPUNDE LA COMENTARIU
veve
veve  a scris pe 28.04.2010

Bai BTI, cred ca daca te informai putin, nu-ti mai ardea de caterinca. Boc are in vedere semnarea unui parteneriat cu Renault pentru construirea infrastructurii (nu a masinii). Masina electrica (cu autonomie de 150km) facuta de Renault exista deja, iar productia de masa va incepe intr-un an. Ia exemplul Israelului sau coastei de vest din SUA, si-o sa intelegi despre ce vorbim.

RASPUNDE LA COMENTARIU
marcel
marcel  a scris pe 28.04.2010

ADICA TU ZICI CA RENAULT NE VA CONSTRUI NOUA SOSELE CA SA NE DAM CU MASINUTELE ELECTRICE PE ELE, NU? NU VEZI CA ESTI GAGA?...

RASPUNDE LA COMENTARIU
lucian
lucian  a scris pe 28.04.2010

Cu automobilul electric lucrurile sunt mai complicate decat salariile si pensiile nesimtite,sau manuitul coasei,d-le BOC!Avem probleme mult mai stringente in tara,economia merge prost,se apropie un eventual cutremur de grad mai mare si nu se consolideaza edificiile subrede,iar drumurile nationale,si chiar autostrazile sunt de calitate necorespunzatoare!

RASPUNDE LA COMENTARIU
دلع نجد
دلع نجد  a scris pe 05.12.2010

L'article de la magnificence, la beauté la plus grande et a continué à écrire jusqu'à ce que l'utilisation de cette information

RASPUNDE LA COMENTARIU

Scrie comentariul tau

(maxim 500 de caractere)
 


Ghimpele

REPORTAJ Inpolitics

poza reportaj
Nestiuta poveste a melodiei de la ”Teleenciclopedia”

Există o listă a cîtorva melodii pe care nu există, subliniem, nu există român care să nu le cunoască, să nu le fi auzit de nenumărate ori în viață. Unele dintre aceste melodii, însă, ascund povești mai mult decît spectaculoase, care sunt...

ALTE REPORTAJE

50 de ani de la prima mare evadare din lagarul comunist - Gelu Barbu Căpitan de cursă ultrascurtă, pe lacul Herăstrău Minunile de la Mănăstirea Cernica Ce meserii au deținuții din pușcării TOATE REPORTAJELE

ANALIZA zilei

Pe cine impusca uninominalul pur?
Pe cine impusca uninominalul pur?

In curand, vom avea o noua lege electorala. A uninominalului pur. Ceea ce inseamna ca parlamentarii vor fi alesi intr-un singur tur de scrutin. Cel plasat pe primul ...

PERLA zilei

marian ghiveciu
”Această revoltă constructivă trebuie transgenic indusă în genomul cetăţeanului” (Marian Ghiveciu-declarație în Parlament)
 

SONDAJ

Isi face MRU partid politic?


DEZBATERI

The Fanshion Christian Louboutin Cate Patent Calf Boot for sale

Pro: 100%

Contra: 0%

Louboutin Outlet,Christian Louboutin Outlet