TREZIREA!

Scris de Vlad Viski

21.12.2007

ZIUA TREZIREA!!! 1 AN CU BLOGUL TREZIREA!!! www.trezirea2007.wordpress.com Stanga si dreapta, cultura si desene animate... De toate pentru toti! Ia, bade, de citeste... :)) www.trezirea2007.wordpress.com

Rusine!

Scris de Vlad Viski

15.12.2007

Am votat. Numai la europarlamentare. De ce? Poate ca sunt influentabil si am ales sa urmez sfatul Dnului Daniel Barbu, renumit politolog roman. Acesta, aflat la o conferinta despre liberalism, a spus transant si usor ironic, ca dansul va alege sa sanctioneze referendumul organizat de Traian Basescu. Incredibil, dar adevarat: un respectat om al stiintelor politice, care se presupune ca reprezinta civilitatea adevarata, a declarat ca nu va folosi arma votului, intr-o anume situatie.

Sa revenim insa la votul propriu-zis. Aflat pe meleaguri straine (mai exact la Munchen), nu am putut rata ocazia de a-mi exprima optiunea, intr-un moment atat de important pentru Romania. In definitiv, ne aflam in fata unor alegeri care ne confirmau statulul de cetateni europeni! Asadar... poate va intrebati cu cine am votat? Am votat cu cei pe care ii consider eu a fi de stanga (mai mult sau mai putin reala, mai mult sau mai putin autentica sau sociala). Si nu cred ca m-am inselat.

Sa incepem, deci, cu inceputul: campania electorala. Care a fost searbada si cam lipsita de bombe mediatice. Nu stiu cum s-a facut campanie in provincie, insa in Bucuresti a fost OK. Si trebuie sa recunosc ca PNL a fost partidul cel mai agresiv. Afise in care R. Weber si D. Daianu ne puneau intrebari idioate, corturi si casute in care se asculta muzica populara romaneasca, tenelisti care ne imparteau constitutii care erau supervizate de "medicul" Ludovic Orban. Toate acestea pentru a ne lovi cu sintagma putin credibila: "Noi promovam Romania!"... Bine, bine, promovati Romania, dar cum? Instituind o taxa de prima inmatriculare care incurajeaza romanii sa cumpere masini noi de la firmele dnului Tariceanu? Aruncand bani pe fereastra pentru a da viata "fabulospiritului"? Tot nu inteleg... Eu sunt greu de cap, Romania e greu locuibila si agitatia continua. Restul partidelor care au fost cat se poate de ridicole in promovarea propriilor candidati pentru Parlamentul European: PSD cu 3 lansari de candidati ratate si cu afise rosii in care ne informeaza ca legea pensiilor are intradevar legatura cu legislatia europeana, PD amintindu-ne de albumele de sfarsit de an in care apar nume si chipuri hidoase si total necunoscute, PLD avand o imensa poza a unui Stolo care se pare ca nu se va mai imbolnavi odata ajuns in scaunul de europarlamentar, PNTCD promovand opincile si UDMR care stie ca poate, caci e vorba de 7% din populatie care stie sa se mobilizeze mereu. Asadar, o campanie in care ne apar nume necunoscute, banale si incompetente. Exceptand cateva capete de afis, listele cu cele 45 de propuneri din partea fiecarui partid sunau a anunturi mortuare: murim pentru Romania, dar murim in Europa!

Si veni si ziua alegerilor... Alegeri despre care nu stia nimeni. Se zvonise ceva la teve despre ele, dar data exacta ramanea un mister. De bine, de rau, s-au strans vreo 30% din romani care sa puna stampila. Iar seara si in zilele urmatoare aflam pe care casuta s-a pus stampila. Aflam ca PD-ul (cu tot cu referendum si cu sprijin Basescian), desi era cotat candva la cifre astronomice de 40-50%, a reusit sa primeasca doar 28% din voturi... Slabut, slabut, ar zice unii. Mai ales ca PSD-ul ii sufla in ceafa, cu 24%. Asadar, nu 13, nu 17, asa cum anuntau "sondajele", ci 24%! Iar PNL ocupa locul 3, cu un scor electoral excelent, cel mai bun de dupa Revolutie: 14%, in conditiile in care se afla la guvernare si este constant atacat de omul cu cea mai mare popularitate in Romania...

Se impune deci un bilant al alegerilor. Acest bilant ne prezinta o clasa politica aflata in moarte clinica, o societate satula de politica si Sebastian Bodu in Parlamentul European, din partea PD. Asadar... 13 europarlamentari pedisti, 10 pesedisti si 6 penelisti. Frumos, monser, frumos... Multi ar spune ca a vorbi despre europarlamentare nu mai e de actualitate. Altii ar spune ca regreta ca s-au nascut romani. Altii ca politica de la noi e o rusine. Ce as spune eu? Dupa 2 luni de Bucuresti? Ca avem nevoie de o revolutie. Care nu va veni odata cu adoptarea votului majoritar in circumscriptii uninominale. Aceasta revolutie (daca va fi ea democratica) va veni peste vreo 300 de ani... Cam atatia ani are sistemul politic britanic. Cam atat ii ia unei tari aflata in pragul dezvoltarii (sociale, economice, politice etc) sa ajunga la un grad in care poate sa-si garanteze guvernabilitatea si sustenabilitatea sistemului. Intr-o Romanie aflata (inca!) in tranzitie, in care oamenii mor de foame (inca!), in care moneda nationala e rezultatul speculatiilor monetare si in care reperele fundamentale si institutiile sunt o poveste de stiinta politica... Intr-o astfel de Romanie, numai de europarlamentare nu-i arde romanului! E normal? Sigur ca nu. Pentru ca aceeasi Romanie poarta inca pe obraz petele de sange ale celor ucisi in ‘89. Niste tineri, care au murit pentru ca noi sa ne putem exprima Altfel. Deci, va spun voua, tuturor celor care nu ati votat: RUSINE!

Urasc Capitalismul!

Scris de Vlad Viski

15.12.2007

In ce sistem traim? In ce lume ne miscam? Intr-una in care tot ce conteaza e banul. Aceasta inventie perversa a omului, facuta a-l controla pe cel de langa tine... Aceasta lume corupta, aceasta lume a raului, rau pe care suntem obligati sa-l acceptam, se numeste capitalism. Capitalismul e egal cu tot ce inseamna nesimtire, egoism si superficialitate, inechitate sociala, injustitie si nedreptate. Ceea ce e revoltator e ca, intrat (fara voia ta) in malaxorul amoralitatii, nu mai ai scapare. Nu ai cum sa te opui sistemului. Nu poti trai in afara lui, nu te poti revolta. Nu, Omul Revoltat nu exista! E doar o utopie a filosofilor. Incercat de credinte si sentimente ambigue nu faci decat sa te amagesti. Sa te amagesti si sa crezi ca lumea mai buna chiar exista, ca societatea deschisa exista undeva, intr-un spatiu privilegiat. Trezit la viata brusc, realizezi ca te afli captiv, incatusat de ceilalti, care functioneaza ca un Mare Inchizitor. Ai iluzia ca esti liber, ca poti vorbi deschis, cand de fapt istoria te depaseste, cand deciziile nu au nicio legatura cu tine. Te trezesti din visare si vezi lumea asa cum e ea: e Matrix. Niste roboti te conduc si nu poti face nimic. Eu nu sunt de acord cu nimic ce mi se intampla. Pe cine sa dau vina? Am optiunea Providentei, dar si aceasta e tacuta si poate inexistenta. Ma uit in jur si vad fete cretine care nu au nimic de-a face cu mine. E vorba doar despre sistem. Si nu ma pot revolta! De ce mi s-a dat calea aceasta? Eu nu o voiam si nici nu o vreau! Ce sa fac? Sa ma leg cu lanturi de sediul ONU? Sa-mi dau foc? Voi avea o audienta de 0.1, poate 0.2%. Si ce folos. Sistemul ma va lua de acolo si ma va plasa in detentie. Atunci cand vad ca tot ce dicteaza in acest incredibil capitalism e banul si proprietatea, imi vine sa ma urc pe pereti. Atunci cand imi vine sa-l strang de gat pe functionarul din spatele biroului care refuza sa ma ajute, ma abtin. Atunci cand imi vine sa pun o bomba la sediul Orange pentru ca profita de clienti, ma abtin... Insa, pana cand? Nu ar fi mai buna o lume cu adevarat comunista (asa cum e descrisa ea in Utopia lui Th. Morus), in care sa stim ce inseamna spirit comunitar si credinta in semenii nostri? Nu ar fi frumoasa o lume in care nu trebuie sa ne revoltam, tocmai pentru ca nu avem motive? Nu ar fi perfecta o lume in care conflictele de care ne izbim in fiecare zi ar fi o amintire neplacuta? Doamne, cand ne vom permite o astfel de organizare societala? Doamne, cat ma gandesc de des la societatea utopica... Si sistemul corupt al capitalismului ma opreste sa mi-o creez... Doamne, pana unde poate duce pierzania acestei semintii? Eu cred totusi ca mai avem sanse. Trebuie doar sa privim in interior, acolo unde vom gasi "samanta binelui", bunatatea care ne face sa functionam. Cand vom gasi acest remediu, trebuie doar sa ridicam ochii spre cer. Cand ni-i vom cobori si ne vom uita in jur, ceilalti ne vor zambi!

Romania in miniatura

Scris de Vlad Viski

15.12.2007

Metrou, Romania, 2007. Un muc de tigara aruncat pe peron. Alaturi, o flegma scarboasa. Fete triste, obosite, plictisite. Scaune ocupate... aglomeratie. Vagoane de tren pictate cu grafitti-uri stangace. Atentie, se inchid usile! Aventura incepe!

Romania... Eterna si fascinanta Romanie! O Romanie care inca nu defineste clar conceptele de natiune si popor. Aflat in metrou, gandul imi zboara departe... Spre aceasta lume unica, capabila sa sacralizeze profanul si sa profaneze sacrul. Aceasta lume care e compusa, in primul rand, din oameni. Oameni care exprima perfect generalul: Roman. Lasitate combinata cu tupeu, credinta si ipocrizie, visare si prostie, banalitate si exceptional. Cu ce ne deosebim de ceilalti? Cum am reusit noi sa fim? Aflati undeva intre Buricul Pamantului si Centrul Universului, ne-am ratacit. Ne-am ratacit pentru ca nu am avut niciodata o tinta sigura si un ghid profesionist. Poate ca diletantismul ne caracterizeaza. Dar la fel de bine ne caracterizeaza si perfectul. Suntem perfecti pentru ca suntem un summum. Un summum de trairi, de fapte, de personalitati. A fi roman inseamna, inainte de toate, a fi mandu si a nu pleca fruntea niciodata, dar in acelasi timp inseamna frivolitati gratuite adresate natiei in care te-ai nascut. Ura si iubire, blestem si binecuvantare. Uniune Europeana si conspiratie occidentala, politichie si fotbal. Si stai si te uiti mirat: cine sa ne mai inteleaga? Un singur lucru nu are un corespondent: extraversiunea noastra. Avem o gura mare cat casa, stim sa tipam, sa vorbim degeaba. Ne manifestam zgomotos, ne imprastiem "samanta" peste tot. Stim sa dam viata si celei mai banale intruniri, nu stim ce e diplomatia. Stim insa sa ne laudam: avem oameni importanti... Eminescu, Iorga, Caragiale, Enescu, Brancusi, Palade, Racovita etc, etc, etc...

Privita din exterior, Romania e imposibila. Barbara, incoerenta. Privita din interior, Romania e. Tocmai de aceea le spun celorlalti: nu poti niciodata sa-ti dai demisia din "functia" de roman. E o cruce ce trebuie purtata. Mai mare, mai mica, mai grea, mai usoara, mai frumoasa sau mai urata. Romanismul, combinat cu ortodoxism de cumetrie si cu egocentrism... combinatia letala!

Cobor din metrou. Statia Eroii Revolutiei. Imi amintesc de altceva: de poate momentul (unic) cand, impinsi de la spate, manipulati poate, romanii s-au rasculat. Dupa 50 de ani de "asa-zisa" tiranie, romanii nu au mai indurat. ‘89, decembrie. Un moment de curaj. Al catorva sute, care au dovedit, pentru prima data, ca solidaritate in sanul acestui popor exista. Exista... dar in ce conditii? Iesirea la lupta ne exprima esenta cel mai bine: ne era foame. Daca romanii primeau mancare de la Ceausescu, poate ca inca ne conducea... Cine stie... O alta ironie, un alt context.

Ma duc grabit spre scarile rulante, pentru a iesi de sub pamant. Imbulzeala extraordinara. Si toata lumea se impinge, coate in gura, injuraturi, posete care lovesc capete... Grotesc. Grotesc intr-o lume grotesca. Si mai mult... E ocupata toata scara. Nu doar partea dreapta. Nu stim ce e regula. La fel cum la semafor, toata lumea trece pe rosu. Un alt tip de solidaritate, nu?

In definitiv, ce e Romania? Cum e Romania? E romania sau Romanica? Ironie sau discriminare? Care e substanta autentic romaneasca? Intrebari la care nu vom gasi raspunsul. De ce? Pentru ca esenta Romaniei e tocmai faptul ca Ea nu are o axa, nu are un nucleu spiritual. Esenta romanismului e diluata. Diluata in tine, in mine, in cel de langa noi, e peste tot. Undeva pe pamant si sus in cer, Romania exista, se afla, fiinteaza. Si nu da explicatii. E molipsitoare si superba. E zumzet de albine, e camp inverzit, e balega de vaca... Romania e, pur si simplu, TOTUL!

Imbecilitatea unei opozitii ireale

Scris de Vlad Viski

04.10.2007

Ieri a picat motiunea. Adica acel document care nu face cinste niciunui partid serios din Romania. Visandu-se peste noapte premier (chiar presedinte), "prostanacul" Mircea Geoana s-a aruncat singur in groapa cu lei. Crezand ca T. Basescu va respecta o asa-zisa intelegere si va putea forma un guvern de stanga (pesedist), Geoana a luptat cu toate fortele impotriva actualului cabinet, dupa ce cu cateva luni in urma il girase. Ceea ce e surprinzator e ca el nu a reusit sa ghiceasca nimic din actualul deznodamant. Toti consilierii lui americani (platiti cu milioane de euro) nu au putut sa-i spuna un lucru simplu: actualii parlamentari nu vor sa riste sa isi piarda fotoliile, iar oamenii din jurul lui Iliescu si Nastase vor fi impotriva daramarii lui Tariceanu in actuala conjunctura. PSD-ul nu avea nevoie sa isi arate muschii atunci cand nu ii avea. Ceea ce e si mai interesant e ca, la fel ca de obicei, Viorel Hrebenciuc a reusit sa ghiceasca numarul de voturi in favoarea motiunii: el a spus 224, au fost 220. Sforarul campion national nu avea cum sa se insele de data aceasta. Doar el a fost cel care a adunat, a scazut, a impartit.

Personal, eu m-am bucurat enorm cand am aflat ca nu a cazut Guvernul. De ce? Pentru ca niciodata nu mi s-ar parea o idee buna sa i se dea lui Basescu din nou painea si cutitul in cazul executivului. E clar ca acesta i-ar fi pacalit pe social-democrati si ar fi numit un guvern democrat, cu Blaga sau Macovei la carma. Ceea ce m-a distrat foarte tare astazi e faptul ca Basescu era negru la fata de suparare din cauza ca nu i-au iesit planurile si a replicat unei ziariste, atunci cand aceasta l-a intrebat daca poate sa faca vreo declaratie: "Hai la tine in birou si o facem!"... I-a pierit parca rasul si nu se mai da in laturi de la nimic, chiar daca se afla la Bruxelles. Actualul presedinte a ridicat stacheta nesimtirii absolute cat mai sus. De ce? Pentru ca romanii ii permit. Dupa faimosul incident "tiganca imputita", cand Basescu nu a scazut in sondaje, e cat se poate de clar fanatismul sustinatorilor acestuia. Ceea ce ma mira e ca in continuare e sustinut de intelectuali. Exceptand avantajele financiare (care exista si sunt numeroase), ce vibratie interioara te poate face sa optezi pentru un astfel de om, de o nesimtire iesita din comun, care isi permite sa arunce vorbe in stanga si in dreapta, ca si cum lumea i-ar apartine. Acest om ii propune unei ziariste sa se urce pe masa sa-i faca un control, alteia ii propune o partida de sex in birou. Ce urmeaza? E jignitor pentru acest popor, e jignitor pentru conditia de om normal intreg la cap, daramite pentru cineva care detine o demnitate publica... In fine, m-am saturat de aceeasi discutie interminabila care consta in condamnarea unor atitudini ale actualului presedinte.

Ceea ce este un fapt in sine e ca C. P. Tariceanu este un invingator. A reusit sa ramana in picioare in conditiile in care de 3 ani este lovit din toate partile. In plus, sunt convins ca victoria de ieri se va transpune in sondaje. PNL va creste pentru ca nu a cedat santajelor PSD si pentru ca nu a facut compromisuri. Electoratul va vedea aceste gesturi ca unele de curaj. Nu stiu daca e vorba neaparat de curaj. In definitiv e vorba de o atitudine transanta. Daca mai adaugam la aceasta ca liberalii au cel mai bun "lot" de candidati la europarlamentare, succesul e asigurat. Se vor apropia de cifra de 20%. Nu fac previziuni, nu sunt Brucan. Sunt simple credinte si observatii. Nu inseamna ca m-am tranformat peste noapte in liberal. Sunt un stangist si asa voi fi incontinuare. Insa ceea ce trebuie facut e o continua critica a proceselor ce au loc in cadrul unei democratii originale, cum e cea a noastra. In continuare acest Guvern este incompetent si are ministri condamnabili (si moral si penal), dar nu cred ca la ora actuala avem vreo alternativa. Romania va ajunge la un grad superior de dezvoltare, dar se va dezvolta odata cu trecerea timpului. Cresterea organica nu are loc brusc si nici prin artificii, trebuie sa se produca niste mecanisme, sa se puna in functiune niste sisteme coerente si competitive. Iar aceste lucruri dureaza. Si nu cred ca acest Guvern, care mai are 1 an in functie va duce la indeplinire dezideratele de mai bine ale noastre. E clar ca numai un guvern de stanga e solutia, dar nu in acest moment.

Politica si Cultura

Scris de Vlad Viski

16.09.2007

     Nu stiu daca l-am mai parafrazat pe Freud cu aceasta opinie, dar cred ca este imperios necesar sa o fac din nou. Psihanalistul ne spunea ca cine nu iubeste politica, uraste umanitatea. Tind sa ii dau dreptate in totalitate. Fiecare act voluntar al nostru este strict legat de politica. Fiecare opinie exprimata este rezultanta politicii. Fiecare argument ridicat, fiecare dezbatere au accente politice. Iata cum defineste DEX-ul termenul "politica": "sferă de activitate social-istorică ce cuprinde relaţiile, orientările şi manifestările care apar între partide, între categorii şi grupuri sociale, între popoare etc. în legătură cu promovarea intereselor lor, în lupta pentru putere etc". Tocmai de aceea voi incerca sa justific de ce am revenit asupra deciziei ca pe acest blog sa includ si elemente politice. Ieri, in locul acestui comentariu ati gasit cateva titluri de pe diverse site-uri privind suspendarea presedintelui Basescu. Fiind un moment euforic, poate m-am grabit si nu mi-am asumat clar propriile erori si propriile nesabuinte. Pentru aceasta imi cer scuze. Nu imi voi cere scuze insa pentru optiunile mele politice pe care le-am exprimat, mai mult sau mai putin mascat. Este cat se poate de clar ca, uneori pe un ton moderat alteori capatand accente violente sau patetice, l-am considerat pe Traian Basescu daunator si necalificat. Dar dicutia despre Traian Basescu trebuie sa se opreasca aici, nefiind aceasta tema centrala a articolului meu. Presedintele suspendat al tarii s-a comportat ca un dictator, ca un lider inapoiat al unei tari inapoiate si nu are scuze, insa nu ma voi avanta intr-o analiza care nu-si are locul aici. Eventual voi analiza totul intr-un alt articol.

     Ceea ce trebuie demonstrat cu orice pret in aceste vremuri de restriste intelectuala, civica si sociala (dar nu numai acum) este ca avem obligatia, care decurge din insasi calitatea noastra de oameni, de fiinte rationale, parte integranta a unei natiuni, de a ne implica in actul politic prin excelenta. Suntem parte a unei democratii, de aceea este incalificabil un abandon de la principiile elementare ale statului democratic. Cred ca din obligatia fata de semeni, si mai apoi fata de sine (ca rezultat al binelui comun), decurge si obligatia de a ne asuma responsabil optiuni, alegeri, credinte (de ce nu?), simpatii, antipatii si principii. Nu traim izolati pe o insula fara nicio organizare societala sau statala, deci trebuie sa ne exercitam dreptul la libertate. Cu o obiectie, asa cum spunea John Stuart Mill: fara ca "libertatea" particulara a noastra (asa cum o definim si o intelegem noi) sa nu ii afecteze pe ceilalti, sa nu le lezeze demnitatea sau aspiratiile. Putem protesta, putem avea confruntari, insa fara a ne pierde uzul ratiunii si fara sa incercam sa facem presiuni fizice sau psihologice asupra unui individ sau asupra unor mase. Sigur, presiunile sunt arma politica, dar facute respectand "cutumele" de toti stiute ale sistemului in care ne incadram.

     Care este totusi legatura dintre politica si cultura? Exista cu adevarat un fir invizibil care leaga cele doua concepte? Nu. Pentru ca structura, baza si temelia principiara a celor doua abstractiuni este aceeasi. Regulile dupa care ambele inteleg sa-si duca la indeplinire proiectele sunt diferite. Politica ne garanteaza dreptul de a fi guvernati, cuprinzand in intregime relatiile, orientarile si manifestarile intregii societati, pe cand cultura ne ofera, asemeni unui fatum, totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire in ansamblu, respectiv de o natiune in particular. Atunci, care e baza comuna a acestora. Bineinteles, in intelegerea socio-umana a celor doua concepte putem spune ca ambele se refera la umanitate, insa putem aborda si o alta viziune. Viziunea care ne prezinta institutional cele doua elemente. Amandoua, si politica si cultura transmit si impartasesc valori comune, ca binele, adevarul sau dreptatea. Modalitatile de popularizare, de implementare la nivel colectiv sunt diferite. Aspiratiile, idealurile si crezurile sunt insa aceleasi. De aceea nu avem dreptul sa ne imaginam cultura fara politica, iar politica este incapabila de a interactiona si valorifica fara elementele constitutive culturale. 

     In concluzie, pot spune cu toata convingerea ca orice comentariu politic isi are locul aici, din moment ce el exprima atitudini si doleante ce tin de sfera socialului, de sfera filozoficului (de ce nu?!), de principii, intr-un cuvant, de cultura! 

Liiceanu pentru noi este Ungureanu doi!

Scris de Vlad Viski

16.09.2007

     Acest articol va starni controverse. Exista persoane pe care le deranjeaza daramarea unor statui, chiar daca acestea se autodistrug. A cobori de pe soclu personalitatile e la moda. A demonta caracterizari inutile si a "profana" genii e mai mult decat permis. A publica versuri sau scrieri licentioase inseamna a vinde ziarul. A critica e indicat, dar a ataca si a aduce injurii e depasit. E depasit de realitatile unei lumi in care libertatea de opinie incepe, incet, incet, sa se cizeleze. Societatea de astazi si-a pierdut patimile inutile si crezurile abstracte. Azi, Romania crede in paine. In paine si circ. E frumos, nu? Interesant, palpitant, aducator de rating si tiraje mari. Da, am spus mai sus ca nu mai suntem polarizati. Suntem insa manipulati. Manipulati sa ne inscriem intr-o hora a suspendarii, a demisiei, a demiterii, a scandalului si a vanatorii celor 322 de vrajitoare. Vrajitoare care au indraznit sa se pune cu El, cu marele Papusar, cu Mihai Viteazul, cu Vlad Tepes, cu Marele Anonim (ca numai anonim nu e), cu Incoruptibilul, cu Procurorul. Si ce e si mai revoltator in toata aceasta schema de gandire, e faptul ca se duce o campanie dura. O campanie care pe mine ma erodeaza ca om, ca personalitatea, cu temeri, cu modele si crezuri. De ce? Pentru ca Zidul ce mi-l creasem intre mine si societate era format din intelectuali. Rand pe rand, fiecare a acceptat sa fie "another brick in the wall". Problema era ca nu in "wall"-ul meu, ci in "wall"-ul altora. Wall-ul politic, atat de rezistent si morbid, ce miroas a hoit. Am incercat sa curat Zidul, l-am parfumat, i-am dat o forma ideala, in care era caracterizat prin principii si notiuni. Era un vis frumos. Era visul meu, caci realitatea se dovedise mult mai cruda. Realitatea era ca Zidul ramasese la fel de murdar, la fel de imoral si indestructibil. Nu aveam sa schimb ceva. Ei bine, caramizile intelectuale din zid ma frapau. La inceput erau pete de culoare printre caramizi gri. Cu timpul, culoarea le paleste, si negrul le cuprinde. Noroiul e peste tot. Nu exista protectie. Spunea Patapievici undeva ca oricat de jos ai fi, exista mereu un "mai jos" fata de care sa te simti superior. Liiceanu nu mai este superior nimanui. Ipostazele lui, ca sfetnic la sediul PD, ca sustinator inversunat al viitorului fost presedinte, l-au coborat in troaca porcilor. Nu cei 322 sunt porcii, ci Liiceanu e porcul! Toate de calitatile sale de filosof, de mare om de cultura ii sunt anulate. Pentru ca nu a reusit (asemenea Maestrului Constantin Noica) sa-i fie lehamite de politica. S-a implicat intr-o lupta care nu e a lui, care nu e a romanilor, ci e o lupta a unui singur om, extrem de orgolios, individualist si retardat din punct de vedere civic si social, Traian Basescu. Asemenea Dumnezeului lui, Liiceanu va primi chipul si asemanarea cu acesta. Un Dumnezeu sub forma de caricatura, cu un cap mare, cu picioare mici, astfel incat echilibrul sa fie dezechilibru. Un Dumnezeu Idiot care ne spune: "Oda lui Liiceanu, lauda lui Basescu, limbi Libertatii". Menirea unui intelectual e aceea de a sta deoparte de lupta politica si de a comenta cat mai echilibrat. Intelectualul e sursa care ofera echidistanta si care calmeaza spiritele. Intelectualul e persoana cu un mare capital de imagine, fiind legatura dintre genii si cei de jos. Atunci cand e captivat de ideocratie, intelectualul violeaza masele de oameni. Iar ceea ce a facut Liiceanu se numeste PEDOFILIE, in conditiile in care Romania are doar 17 ani! Sa ne traiesti, fartate. Welcome to Hell!

Stanga sau dreapta?

Scris de Vlad Viski

16.09.2007

     Mai ales astăzi, în condiţiile reconfigurării condiţiei stângii sau dreptei, răspunsul la o astfel de dilemă etică fundamentală trebuie căutat făcând raportare la o chestiune oarecum incontestabilă: tradiţia. Astfel, poziţia de stânga, respectiv dreapta, nu se mai definesc politic, la originea lor de principiu, ci în funcţie de un dat considerat natural, prin raportare la problema respingerii ori păstrării tradiţiei.

     Definind tradiţia ca un „ansamblu de presupoziţii care nu sunt puse niciodată în discuţie sau care intră sub incidenţa aforismului lui Faulkner - «Dacă ceva nu e necesar să fie schimbat, atunci e necesar să nu fie schimbat»"(H. R. Patapievici), atunci aceasta e condamnată la contestare, folosind aceleaşi arme şi întru apărarea ei şi întru contestarea ei: puterea implicitului, a acordului tacit şi inconştient sau adeziunea interioară. În aceste condiţii apariţia partidelor de stânga este rezultatul direct ce exprimă organizarea politică a dorinţei de a o înlocui. Dacă dreapta schimbă doar pentru conservarea vie a instituţiilor istorice, stânga schimbă pentru a schimba ordinea socială cu o alta, imaginată, presupus mai bună. Tocmai de aici rezultă radicalismul stângii, principiile sale fundamentale ca progres, dimensionare raţională, pe criterii eficiente, a proprietăţii publice şi private a Statului, drepturile omului, drepturile animalelor, multiculturalism, revalorizarea identităţilor etnice minoritare, pace, ecologie, feminism ş.a.

     Fr. Hayek făcea o remarcă cât se poate de conservatoare, făcând referire la faptul că socialismul este răul politic cel mai seducător al lumii moderne. Cât se poate de fals şi de adevărat în acelaşi timp. În primul rând, e lesne de observat că omul de stânga simte nevoia să-şi impună viziunea, sistemul social, şi celorlalţi, fiind absolut convins că e cel potrivit. E viziunea romantică a binelui garantat şi agreat. Dincolo de aceste aspecte, observând caracterul uneori violent al stângii, ne întrebăm dacă soluţiile oferite pot fi viabile, date fiind circumstanţele ordinii pretins raţionale, ale controlării sau îngrădirii „procesului de creştere spontană" (Fr. Hayek) sau ale substituirii tuturor cutumelor cu instituţii proiectate raţional sau ideologic? Este tradiţia impusă cu adevărat o tradiţie? Sigur că da. Confirmarea va veni într-o nouă organizare socială, favorabilă capitalismului dirijat, bazat pe naţionalizări limitate şi pe un control centralizat al politicii sociale. Stânga modernă impune rolul activ al Statului, ca forţă de echilibru în societate, elaborează şi susţine programe care să garanteze echitatea socială (aşa cum era ea înţeleasă de J. Rawls), exprimată prin egalitatea şanselor pentru toţi cetăţenii sau prin promovarea şi afirmarea valorilor umane. Aplicarea imperativului justiţiei sociale, respectiv promovarea solidarităţii umane, a spiritului comunitar, al respectului persoanei şi familiei, în vederea creşterii coeziunii sociale şi a unor relaţii de respect între cetăţean şi instituţiile Statului sunt caracteristici de bază în definirea stângii.

     Pentru respectarea acestor principii, enunţate mai sus, fundamentală este toleranţa. Toleranţa ca acceptare a diferenţelor de ordin natural ori psihic dintre indivizi. Toleranţa ca obligaţie în cadrul unei comunităţi şi ca definire a spiritului care reconstruieşte societatea potrivit raţiunii, care pretinde egalitatea.

     Eu personal am ales stânga, ca alternativă la o societate aflată în tranziţie, incapabilă să-şi oprească deriva. Dilemele stânga - dreapta se opresc însă aici, deoarece ceea ce putem defini azi ca fiind socialism, conservatorism sau liberalism, nu reprezintă decât atitudini sau poziţii, datorită mutaţiilor ideologice şi valorice din cadrul fiecărei orientări mai sus numite. A fi astăzi fanatic în susţinerea unor valori (de stânga sau de dreapta) înseamnă a neglija realităţile care prezintă lumea ca un summum de credinţe, necuantificabile.